- Advertisement -
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina anunță că instruirea și pregătirea personalului medical din diverse secții ale unității medicale continuă. În primele zile ale acestei săptămâni, zeci de asistente medicale din secțiile Nefrologie, Cardiologie, Medicină Internă și Chirurgie Plastică au fost cele care au participat la o sesiune de instruire despre tehnicile de recoltare hemoculturi – flacoane bactalert, cu seringa.
„Doctor Nadia Opri, medic șef Laborator Analize Medicale a explicat cei cinci pași care trebuie urmați, de la verificarea pacientului și pregătirea materialelor până la inocularea flaconului și finalizarea procedurii. S-a discutat și despre comunicarea eficientă cu pacientul și aparținătorii acestuia care trebuie primească toate informațiile necesare”, a declarat Angela Nicolae, manager al celui mai mare spital din județul Olt.
Aceeași sursă mai arată că această acțiune face parte din programul de formare continuă a personalului, implementat de Spitalul Județean de Urgență Slatina!
- Advertisement -