25.1 C
Slatina
luni,25 mai,2026

Ultimele Articole

Coregraful Ilie Brăileanu, despre maestrul Nichita Dragomira: „De la apariția sa în peisajul coregrafic al Oltului, acesta a cercetat tot ceea ce se dansează în județ”

- Advertisement -

Apar amândoi într-o fotografie deja celebră, unul dintre ei având doar câțiva anișori, iar celălalt fiind deja adolescent. Este vorba despre doi titani a tot ceea ce înseamnă manifestări cultural artistice organizate la nivelul județului Olt, și nu numai, făcând aici referire la coregraful Ilie Brăileanu, profesor și director al Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina, și maestrul coregraf Nichita Dragomira, profesor la Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, Clasa Corbu. Ambii s-au născut în comuna olteană Vâlcele, iar Nichi, așa cum este alintat maestrul Nichita Dragomira, i-a fost pentru început instructor de dansuri populare lui Iliuță, așa cum îi spun prietenii lui Ilie Brăileanu. 

Nu a durat mult și cu timpul au devenit buni prieteni, sprijinindu-se în diverse proiecte pe care au ținut să le facă împreună. Deși au înaintat în vârstă, amândoi au cuvinte de laudă unul față de celălalt, ținând cont de faptul că uneori poate au trecut prin greutăți, au putut să le facă față și au mers mai departe, mai ales în ceea ce înseamnă activități culturale. Una dintre ele este și Festivalul „Călușul Oltenesc”, ajuns în anul 2025 la a cincia ediție. Un eveniment cultural artistic în cadrul căruia dansul bărbătesc călușul se joacă în țărână în bătăturile gospodăriilor oamenilor din diverse localități care primesc cete de copii. Iar la secțiunea „Întrebări” unul dintre jurnaliștii prezenți la conferința de presă, ce a anunțat manifestarea și a avut loc joi în Sala Europa a Consiliului Județean Olt, a ținut să-l întrebe pe coregraful Ilie Brăileanu care este aportul adus de maestrul coregraf Nichita Dragomira, părintele călușului oltenesc, la acest eveniment cu tradiție în județul Olt.

Mesajul transmis de Brăileanu a fost unul clar: „De la apariția sa în peisajul coregrafic al Oltului, acesta a cercetat tot ceea ce se dansează în județ”: „Nichita Dragomira, în cercetarea noastră, are un rol fundamental. Pentru că noi ne propunem să aflăm informații din satele respective, din zona respectivă, de peste tot. Nichita Dragomira este o bibliotecă vie. El, pe lângă informațiile pe care le are, are și expertiza omului de cultură care a creat ample fenomene culturale. Trebuie spus acest lucru și trebuie știut, faptul că el a creat, vorbesc de anii ’80, identitatea coregrafică a județului Olt. De ce? Pentru că, în județul Olt, fiind doamna Bărbulescu (Elena Bărbulescu, sora dictatorului Nicolae Ceaușescu, președinte al Republicii Socialiste România pe vremea aceea n.r.) se plăteau foarte bine coregrafii din București, veneau și ei montau tot felul de dansuri care nu erau din zona noastră. De la apariția lui Nichita, în peisajul coregrafic al Oltului, el a cercetat și tot ceea ce se dansează, pentru că sunt foarte multe dansuri… Chiar și linii melodice, care au fost preluate de coregrafii și instructorii noștri se datorează cu Nichita Dragomira. Dacă tot vorbim de instructorii și coregrafii noștri, pentru că ideea, știți, este personală, dar realizarea este colectivă, nivelul artistic deosebit în județul Olt se datorează acestor instructori și coregrafi inimoși, pe care îi avem la noi în județ”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți