33.7 C
Slatina
joi,26 iunie,2025

Ultimele Articole

Un motociclist a murit într-un accident rutier produs pe DJ 642 A. A fost lovit un plin de un tractor, la Vlădila

- Advertisement -

Grav accident de circulație produs joi, 26 iunie 2025, în jurul orei 12:45, pe Drumul Județean 642 A, în comuna Vlădila. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier în care un motociclist și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tractor.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal s-a deplasat la fața locului pentru a face cercetări și a stabili cu s-a petrecut tragedia.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tractor condus de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Vlădila, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un tânăr de 17 ani, din municipiul București. În urma evenimentului rutier, motociclistul a decedat, iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul tractorului implicat în eveniment a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, vinovat de producerea accidentului este tractoristul care, aflat pe un drum lăturalnic, a pătruns cu vehiculul pe DJ 642 A fără a acorda prioritate de trecere motociclistului ce circula regulamentar pe drumul județean.

Polițiștii continuă cercetările în cauză, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți