27.4 C
Slatina
luni,30 iunie,2025

Ultimele Articole

Județul Olt rămâne fără nicio medie de 10 la Bacalaureatul din vară și după soluționarea contestațiilor

- Advertisement -

Au fost soluționate și contestațiile depuse în urma primelor rezultate afișate după examenul național de Bacalaureat, sesiunea din vară, iar promovabilitatea s-a modificat cu câteva puncte procentuale în plus.

În total, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Olt, s-au depus 683 de contestații, în cazul a 439 înregistrându-se diferențe în plus, 214 în minus, iar 30 au rămas nemodificate.

Cea mai mare diferență în plus a fost de 2,55 procente unui licean care a susținut examenul la Sociologie, iar cea mai mare diferență în minus a fost de – 1,35 puncte la limba și literatura română.

În final, promovabilitatea la Bacalaureatul din vară a fost de 68,76 la sută, fiind 1.215 ce au obținut medii peste 6.

Notele mai mari de 5 care au scăzut sub 5 au fost 80, iar numărul notelor sub 5 care au trecut peste 5 a fost de 14.

Statistica ISJ Olt mai arată că au fost 1.822 de absolvenți de clasa a XII-a și a XIII-a, promoția curentă și promoția anterioară, care s-au înscris la BAC, s-au prezentat 1.767, 55 nu s-au prezentat, iar doi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

Numărul respinșilor a fost de 550, 468 fiind cu medii. 289 liceeni olteni au avut medii între 6 și 6,99, 294 între 7 și 7,99, 375 între 8 și 8,99 și 257 între 9 și 9,99.

Nici după soluționarea contestațiilor în județul Olt nu există un absolvent al ciclului gimnazial care să fi obținut media 10 la Bacalaureatul din vară.

În fotografiile atașate aveți mai multe detalii despre rezultatele la BAC, dar și ierarhia colegiilor și liceelor, în funcție de promovabilitate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți