28 C
Slatina
marți,1 iulie,2025

Ultimele Articole

Creștere a numărului de turiști care vitează județul Olt, în luna aprilie. Cei mai mulți, cazați în hoteluri

- Advertisement -

Numărul turiștilor care vizitează județul Olt continuă să fie în creștere. Chiar dacă nu avem prea multe obiective turistice de vizitat, în a patra lună a acestui an, aprilie, au fost nu mai puțin de peste 3.700 de turiști care au trecut prin județ, fiind cazați în unitățile de la noi, creșterea fiind de peste 35 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Statistică Olt, județul a fost vizitat în iulie de 3.735 turiști, cu 35,7% mai mult față de aceeași lună a anului 2024 când au fost 2.753.

Din totalul persoanelor care au vizitat Oltul, 3.434 au fost cazate în hoteluri, 88 în vile turistice, 65 în pensiuni turistice și șase în pensiuni agroturistice.

Datele centralizate de statisticienii olteni mai arată că și înnoptările în structurile de primire turistică în a doua lună a primăverii 2025 au înregistrat și ele o creștere de 6,6 la sută față de cele din luna aprilie a anului trecut, respectiv 6.336 nopţi faţă de 5.944.

Potrivit sursei citate, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare pentru aprilie anul acesta a fost de 23,4% pe total structuri de cazare turistică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți