25.6 C
Slatina
joi,3 iulie,2025

Ultimele Articole

Cod portocaliu de caniculă în Olt, timp de o zi. Meteorologii anunță temperaturi de până la 40 de grade Celsius, la umbră

- Advertisement -

Județul Olt este joi sub incidența unui Cod galben de caniculă cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius, iar din dimineața zilei de vineri, 4 iulie, la ora 10:00, până în dimineața zilei de sâmbătă, 5 iulie, la ora 10:00, va fi sub un alt cod, dar de data aceasta sub unul portocaliu de val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, temperaturile în termometre ajungând până la 40 de grade, la umbră, însă temperatura resimțită în aer va fi mai ridicată cu cel mult cinci grade Celsius.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, se arată în avertizarea meteo emisă joi dimineața de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

Meteorologii mai transmit că valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a țării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți