19.5 C
Slatina
joi,28 august,2025

Ultimele Articole

O cultură de grâu, distrusă de un incendiu de proporții sâmbătă noaptea, la Dobrosloveni. Primarul crede că focul a fost pus intenționat

- Advertisement -

Un incendiu devastator a cuprins o suprafață importantă a unei culturi de grâu de pe raza comunei Dobrosloveni, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 5 spre 6 iulie 2025. Nu este singurul incident dr acest fel din ultima lună, transmiste Gheorghe Tudorașcu, primar al localității, și al treilea, păgubașii fiind persoane diferite.

Cu anul trecut a existat doar un singur incendiu de cultură, edilul spune că fenomenul continuă să se repete, nefiind o coincidență.

Chiar dacă echipajele de salvatori ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit cu promptitudine, flăcările au mistuit apoape totul în calea lor, degajările de fum fiind foarte mari.

Acum, primarul Gheorghe Tudorașcu vrea să afle cine este autorul sau autorii care provoacă aceste incendii cu pagube importante, considerând că au fost puse intenționat. De aceea, a și anunțat organele competente în aflarea a ceea ce s-a întâmplat.

„(…) Anul trecut a avut loc un singur caz, dar, începând cu acest an, fenomenul se repetă și pare să nu mai fie o coincidență. În ciuda intervenției rapide a echipajelor ISU, grâul este extrem de inflamabil, iar propagarea focului este foarte rapidă. Din păcate, în momentul în care pompierii ajung la fața locului, pagubele sunt deja în mare parte produse. Este clar că aceste incendii nu mai pot fi considerate întâmplări. Cineva le provoacă intenționat, cu consecințe grave pentru agricultori, pentru siguranța publică și pentru mediul înconjurător. Primăria a informat autoritățile competente și va colabora cu Poliția pentru a identifica și trage la răspundere persoanele implicate. Mulțumesc cetățenilor care au răspuns prompt la apeluri și s-au mobilizat cu utilaje agricole pentru a limita răspândirea focului. Intervenția lor a fost esențială pentru a preveni extinderea incendiului către alte culturi. Astfel de gesturi arată că, în ciuda unor fapte iresponsabile, comunitatea noastră rămâne unită și solidară în fața pericolului”, a declarat edilul.

Primarul Gheorghe Tudorașcu a ținut să facă și un apel către cetățenii comunei pentru a fi găsit vinovatul sau vinovații, în vederea tragerii la răspundere: „Dacă aveți informații, ați observat mișcări suspecte sau ați auzit ceva în legătură cu aceste incendii, vă rugăm să contactați Primăria sau Poliția. Orice detaliu poate conta. Este inadmisibil ca asemenea fapte să devină o obișnuință. Ele nu mai sunt excepții, ci semne ale unei indolențe generale care ne costă scump. Sunt prea mulți cei care ‘văd, dar nu spun’, care trec nepăsători pe lângă o crimă împotriva muncii și siguranței comunității. Această atitudine pasivă încurajează repetarea faptelor. Dacă nu luăm atitudine acum, vom plăti cu toții mai târziu. Nu doar în recolte pierdute, ci și în sentimentul că legea și ordinea nu mai au sens. Aceste fapte nu pot rămâne nepedepsite. Este inadmisibil ca munca unor oameni să fie distrusă cu atâta nepăsare și dispreț. Împreună putem opri această serie de distrugeri. Contăm pe sprijinul vostru, pe vigilență și pe solidaritate. (…)”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți