29.3 C
Slatina
miercuri,30 iulie,2025

Ultimele Articole

Aproape 1.900 de olteni fără job, angajaţi în primele șase luni ale anului prin intermediul AJOFM

- Advertisement -

Aproximativ 1.900 de persoane din județ și-au găsit un loc de muncă în prima jumătate a anului 2025, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt. Cei mai mulți sunt din mediul rural și fac parte din categoria de vârstă peste 45 de ani.

Potrivit unui comunicat remis de AJOFM Olt, ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de instituție, 1.898 de olteni au fost încadrați în muncă, în primele șase luni ale acestui an. Din totalul acestora, 1.173 au peste 45 de ani, 250 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 225 au între 25 și 35 de ani, iar 250 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, în funcţie de rezidenţă, 827 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.071 sunt din mediul rural.

Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt, a declarat că nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un job arată că cele mai multe au studii liceale și postliceale, respectiv 847, urmate de cele fără studii și cu studii gimnaziale – 475, profesionale – 464, 112 fiind cu studii universitare.

„Din numărul total de olteni care au fost angajați prin intermediul AJOFM Olt în prima luna a anului 2024, 877 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizez că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituției”, spune reprezentantul instituției.

Sursa citată mai arată că, pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea 76 din 2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, de la 1 ianuarie și până pe 30 iunie 2025, numărul oltenilor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui job, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.842 în județ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți