31.4 C
Slatina
luni,4 august,2025

Ultimele Articole

14 elevi jandarmi, în stagiu de practică la Jandarmeria Olt

- Advertisement -

O nouă serie formată din 14 elevi, respectiv 13 băieți și o fată, ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani a început de luni, 4 august, stagiul de practică în cadrul structurilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Demersul se înscrie în linia firească a pregătirii profesionale.

„La doar câteva zile după finalizarea stagiului de practică de către o serie anterioară, formată din 26 de elevi, care vineri au încheiat perioada petrecută alături de jandarmii olteni și, conform programei de studiu, s-au reîntors astăzi (luni n.r.) în școala militară, locul lor a fost preluat de noii colegi, într-un proces de rotație care asigură continuitatea formării în mediul operativ. Stagiul actual este structurat în două etape distincte: în perioada 4 august – 19 decembrie, elevii vor fi integrați în misiunile specifice structurilor de ordine publică, unde vor învăța direct din activitatea de teren, observând și participând, alături de jandarmii cu experiență, la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice. După vacanța de iarnă, ce se va desfășura între 20 decembrie și 7 ianuarie 2026, elevii vor relua pregătirea practică în perioada 8 ianuarie – 22 februarie, de această dată în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională, unde vor asimila proceduri, responsabilități și rutine specifice acestui tip de misiuni”, spune locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Sursa citată mai arată că, pe tot parcursul stagiului, elevii sunt sprijiniți și îndrumați de tutori profesionali, cadre militare cu experiență din cadrul inspectoratului, care le oferă repere concrete din activitatea zilnică a jandarmilor. Mai mult decât o simplă coordonare, relația cu tutorii reprezintă un pilon formativ important, bazat pe încredere, responsabilitate și învățare directă, în context real.

Pentru elevi, acest stagiu reprezintă primul contact profund cu realitatea misiunilor din teren și o ocazie valoroasă de a-și completa pregătirea teoretică cu experiențe practice relevante. Ritmul alert, dinamica fiecărei zile și complexitatea intervențiilor vor contribui la formarea unei imagini clare asupra a ceea ce presupune meseria de jandarm.

Eleva Cosmina Elena Rada, singura fată din această serie, a declarat: „Este o etapă importantă în parcursul meu. Vin cu multă dorință de a învăța, dar și cu respect pentru uniforma pe care o port și pentru misiunea pe care această profesie o presupune. Îmi doresc să mă formez cât mai bine și să devin un jandarm de care colegii mei și oamenii să fie mândri”. Un coleg de-al ei nu a ezitat și a completat-o:
„Simțim că pășim într-o etapă matură a pregătirii noastre. Nu mai vorbim doar despre ceea ce învățăm în școală, ci despre ce înseamnă să trăiești fiecare misiune, să faci parte dintr-o echipă, să acționezi cu responsabilitate. Venim cu respect și suntem conștienți de șansa pe care o avem”.

„Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt își reafirmă angajamentul față de susținerea tinerilor aflați în formare și față de misiunea educativă pe care o are, dincolo de atribuțiile operaționale. Cadrele noastre sunt alături de elevii jandarmi cu deschidere, încredere și exigență, contribuind activ la formarea unor viitori subofițeri responsabili, empatici și profesioniști”, a mai spus reprezentantul Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți