22.8 C
Slatina
joi,7 august,2025

Ultimele Articole

Marius Oprescu, președintele social democraților din județ, la noile acuze aduse de Mario De Mezzo, primar al municipiului Slatina: „PSD Olt are chiria plătită la zi, ba din contră a plătit-o chiar până la finalul anului”

- Advertisement -

Noi discuții în contradictoriu între Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina și președintele PNL Slatina, și Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, după ce marți, 5 august, De Mezzo s-a postat într-un video pe pagina sa oficială de Facebook declarând că a trimis notificare de evacuare a PSD Olt din sediul de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, zona Vălcea, pe motiv că suma pe care ar fi trebuit să o achite, de doar 380 de lei pe lună, nu a fost plătită timp de mai multe luni.

Marius Oprescu, președintele PSD Olt, a venit mai apoi cu o declarație în care a dezvăluit că PNL Olt, pentru spațiul deținut în Slatina la doar câțiva pași de sediul PSD Olt, plătește suma modică de 220 de lei lunar pentru cei 72 de metri pătrați, în baza legislației în vigoare. Șeful social democraților a ținut să spună că, prin ceea ce face, De Mezzo dorește să mute iar atenția de la adevăratele probleme ale slătinenilor și de la faptul că până acum, deși este primar de aproape un an, nu a implementat niciun proiect important pentru comunitatea din Slatina.

„Mă aflu în fața PNL Olt, un spațiu de 72 de metri pătrați, care adăpostește un singur parlamentar, cel mai longeviv parlamentar din județul Olt, Gigel Sorinel Știrbu. Un parlamentar care a stat cinci mandate, 17 ani, și n-a produs nimic, decât mătreață și scandal. Știți cât plătește PNL pe acest spațiu!? 220 de lei pe lună. 220 de lei pe lună pentru 72 de metri pătrați. De ce vă spun toate aceste lucruri? Pentru că primarul incompetent al Slatinei încearcă să vă mintă, să insinueze că PSD Olt a avut un tarif preferențial la plata chiriei pentru un spațiu pe care îl are chiar lângă sediul PNL Olt. Nimic mai fals. Adevărul este că toate aceste lucruri sunt reglementate prin lege și vorbim de Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice, coroborate cu legea 310/2007, cu Ordonanța Guvernului 40/1999. Primarul incompetent al Slatinei, ajuns în funcție prin o serie de minciuni electorale, care nu se vor realiza niciodată deturnează din nou atenția de la adevăratele probleme ale slătinenilor încercând să aducă acuzații din ce în ce mai hilare. Nimic mai fals. PSD Olt are chiria plătită la zi, ba din contră a plătit-o chiar până la finalul anului. De Mezzo, plin de furie și cu ochii ieșiți din orbite, nu și mai găsește nici propriile cuvinte, încearcă să le folosească pe ale mele. Îndemnul corect, De Mezzo, este marș la treabă! În concordanță cu haitele de câini care au pus stăpânire pe oraș și cu locurile de joacă fără autorizație de construcție pe care le numești investiții, construite împreună cu gașca ta de ospătari”, a declarat Marius Oprescu, președintele social democraților din județ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți