33.8 C
Slatina
joi,14 august,2025

Ultimele Articole

Terenuri și baze sportive de pe bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu și strada Văilor din Slatina, reamenajate cu aproximativ 40 milioane de lei

- Advertisement -

Consilierii locali ai municipiului Slatina, care miercuri, 13 august, s-au întrunit într-o ședință extraordinară, au aprobat în cadrul acesteia două proiecte majore de investiții în infrastructura sportivă a oraşului. Este vorba despre terenuri și baze sportive de pe bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu și strada Văilor, care urmează a fi reamenajate cu aproximativ 40 milioane de lei.

„Reamenajarea terenurilor şi a bazelor sportive la nivelul municipiului Slatina – bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu”, este unul dintre proiecte, valoarea totală a acestuia fiind de 20.189.998,09 lei, inclusiv TVA, iar cealaltă investiție este „Reamenajarea terenurilor şi a bazelor sportive la nivelul municipiului Slatina – strada Văilor”, costurile pentru realizarea acesteia ridicându-se la 18.777.808,04 lei, inclusiv TVA.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria Slatina, ambele proiecte sunt finanțate prin Programul Regional Sud-Vest 2021 – 2027, Prioritatea 7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă: „Obiectivul are ca scop regenerarea urbană şi transformarea zonelor vizate în destinații moderne pentru activități sportive și recreative, conforme cu standardele Uniunii Europene. Obiectivele investițiilor sunt crearea şi modernizarea infrastructurii sportive; îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin facilități pentru petrecerea timpului liber; revitalizarea spațiilor publice urbane şi integrarea acestora în circuitul comunitar; promovarea unui stil de viață activ şi sănătos și creşterea atractivității orașului”.

„Nu vorbim doar despre terenuri de sport, vorbim despre locuri unde se vor naște campioni, despre spații în care copiii noștri vor crește sănătoși și fericiți, și despre zone unde fiecare slătinean se va putea bucura de mișcare și relaxare. Și da, pas cu pas, facem din Slatina un oraș strălucitor”, este declarația lui Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina, citat în același comunicat.

Sursa citată mai arată că cele două proiecte fac parte din strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului și răspund obiectivului european de coeziune economică și socială, contribuind la transformarea Slatinei într-un oraș mai atractiv, mai verde și mai prietenos cu locuitorii săi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți