Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești au fost contactați de către cele două persoane a căror plecare voluntară, de la domiciliul lor din comuna Bârza, a fost semnalată sâmbătă, 23 august 2025.
Aceștia au comunicat familiei, dar și oamenilor legii, că se află în siguranță, pe un vârf muntos, și că nu au fost victimele vreunei infracțiuni, precizând că nu au putut fi contactați din cauza lipsei semnalului telefonic.
„Inspectoratul de Poliție Județean Olt mulțumește tuturor cetățenilor și reprezentanților mass-media pentru sprijin și promptitudine în mediatizarea informațiilor”, a spus inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Sora dim București a lui Valentin Dobre, în vârstă de 34 de ani, este cea care i-a alertat pe polițiști vineri, 22 august, cu privire la dispariția sa și a concubinei sale, Melania Lavinia Stancu, de 31 de ani, după ce nu a mai reușit să ia legătura telefonic cu ei.
Era cunoscut faptul că cei doi parteneri de viață plecaseră în vacanță la munte, în România.