27.5 C
Slatina
luni,15 septembrie,2025

Ultimele Articole

Se redeschide biblioteca din comuna Priseaca. Instituția, închisă în urmă cu patru ani, după ce bibliotecara s-a pensionat

- Advertisement -

Veste bună pentru locuitorii comunei Priseaca. Se redeschide biblioteca au anunțat primarul Cătălin Drugă și viceprimarul Cristian Jandarmu, acest lucru întâmplându-se după patru ani. Odată cu pensionarea bibliotecarei, biblioteca a fost închisă în luna octombrie a anului 2021, instituția urmând a fi redeschisă în curând.

Potrivit actualei conduceri a Primăriei Priseaca, vechea administrație publică a desființat postul de bibliotecar acum trei ani, cărțile și spațiul bibliotecii, care funcționa în incinta fostului Cămin Cultural, fiind abandonate. Din fericire, autoritățile locale au reușit să salveze cele 6.300 de volume de carte existente, biblioteca funcționând în viitorul apropiat într-una dintre locațiile din curtea școlii din comună.

„Din păcate, în anul 2022, postul de bibliotecar a fost desființat de către fostul primar (Ion Ioniță n.r.), iar cărțile și spațiul bibliotecii au fost abandonate! Vestea bună este că am reușit să salvăm cele 6.300 de volume și vom redeschide biblioteca într-o nouă locație care nu implică niciun cost suplimentar pentru comunitate. Personalul primăriei se va ocupa de activitatea bibliotecii și de relația cu cititorii, fără angajări noi. Ne dorim ca în cel mai scurt timp să redăm accesul cetățenilor la lectură și cultură!”, au transmis reprezentanții Primăriei Priseaca.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți