11.2 C
Slatina
sâmbătă,11 octombrie,2025

Ultimele Articole

Porți deschise la sediul ISU Olt și subunitățile din județ, de Ziua Internaţională de Reducere a Riscurilor la Dezastre

- Advertisement -

An de an, în data de 13 octombrie, marcăm modul în care oamenii și comunitățile din întreaga lume se implică activ pentru a reduce expunerea la dezastre și pentru a conștientiza importanța gestionării riscurilor. Această zi a fost instituită începând cu anul 1989, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, pentru a promova o cultură globală de prevenire și reducere a efectelor dezastrelor. Iar pentru a celebra acest moment, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au pregătit o serie de activități dedicate, în special, copiilor și adolescenților, care se desfășoară în acest weekend, dar și luni.

Așadar, potrivit maiorului Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al salvatorilor din județ, în perioada 11 – 13 octombrie vor fi porți deschise la sediul ISU Olt și în toate subunitățile de intervenție, în intervalul orar 10:00 – 14:00. De asemenea, în zilele de 11 și 12 octombrie au loc acțiuni de informare preventivă în centre comerciale din județ, iar pe 13 octombrie sunt programate lecții deschise și ateliere de prim ajutor în unitățile de învățământ.

„Vă așteptăm alături de noi pentru a învăța împreună cum putem fi mai pregătiți în fața dezastrelor!”, este mesajul transmis de reprezentantul inspectoratului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți