18 C
Slatina
luni,13 octombrie,2025

Ultimele Articole

Pompierii olteni, în mijloctul copiilor și adolescenților, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre

- Advertisement -

Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre este marcată, în fiecare an, pe 13 octombrie, iar acesta este un moment dedicat modului în care oamenii și comunitățile din întreaga lume se implică activ pentru a reduce expunerea la dezastre și pentru a conștientiza importanța gestionării riscurilor. Această zi a fost instituită acum 36 de ani, în anul 1989, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, cu scopul de a promova o cultură globală a prevenirii, a protecției și a rezilienței în fața dezastrelor. Este o ocazie de a ne reaminti că fiecare dintre noi are un rol important în reducerea efectelor situațiilor de urgență și în construirea unor comunități mai sigure, iar la nivelul județului Olt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” s-a alăturat acestei inițiative printr-o serie de activități dedicate, în special, copiilor și adolescenților, cei care reprezintă viitorul unei societăți mai bine pregătite.

În zilele de sâmbătă și duminică, 11 și 12 octombrie, pompierii olteni au organizat zile ale porților deschise la sediul ISU Olt și în toate subunitățile de intervenție, între orele 10:00 și 14:00.

„Vizitatorii au putut descoperi tehnica de intervenție, modul de acțiune al echipajelor și au interacționat direct cu salvatorii. Astăzi (luni, 13 octombrie n.r.), în același interval orar, ne deschidem din nou porțile pentru cetățeni”, a transmis maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Tot în cele două zile ale weekend-ului, salvatorii din cadrul Inspectiei de Prevenire au desfășurat acțiuni de informare preventivă în centre comerciale, unde cetățenii au aflat cum să reacționeze corect în situații de urgență și cum să reducă riscurile în propriile locuințe sau la locul de muncă.

Iar luni pompierii vor fi prezenți în unitățile de învățământ din județ, unde paramedici din cadrul SMURD Olt, dar și colegi salvatori ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților vor susține lecții deschise și ateliere de prim ajutor, adaptate vârstei elevilor.

„Prin aceste activități dorim să le reamintim cetățenilor că prevenirea salvează vieți și este mult mai ușor să prevenim o situație de urgență, decât să intervenim pentru limitarea acesteia. Cu cât cunoaștem mai bine riscurile, cu atât putem acționa mai eficient pentru a le reduce. Vă invităm să fiți în continuare alături de noi și să învățăm împreună cum putem fi mai pregătiți în fața dezastrelor”, a subliniat reprezentantul ISU Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți