Acum șase ani, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina, cea mai mare unitate medicală din județul Olt, aveau să înceapă un proiect ai cărui beneficiari sunt vărstnicii slătineni. Acest proiect continuă și acum, săptămânal, pensionarii din Slatina bucurându-se de întâlniri cu medici ai spitalului.
Așadar, în cadrul parteneriatul dintre Comitetul de Sprijin pentru Activități Destinate Persoanelor în Vârstă Slatina, Asociația „Pensionarul” Olt și SJU Slatina, doctorii unității medicale le vorbesc vârstnicilor despre afecțiunile specifice vârstei, primesc sfaturi și uneori consultații și află informații despre cum pot preveni bolile și cum pot avea o viață lungă, fără prea multe griji.

Toate aceste întâlniri au loc în cadrul campaniei „Mai bine pentru vârstnicii noștri”, spune Angela Nicolae, manager al Spitalului Slatina: „În cadrul campaniei ‘Mai bine pentru vârstnicii noștri’ aflăm cum medicii au devenit parte din viața unei comunități și cum încrederea, respectul și mulțumirea cultivate în timp, sunt, astăzi, baza legăturii dintre pensionarii slătineni și cadrele medicale!”.
