11.2 C
Slatina
miercuri,12 noiembrie,2025

Ultimele Articole

Delegație de profesori și elevi francezi, în vizită la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” din Slatina

- Advertisement -
O delegație de profesori și elevi francezi de la Liceul Leopold Sedar Senghor din Evreux, Franța, a fost primită în după-amiaza zilei de marți de angajați ai Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, din municipiul Slatina, vizita fiind făcută alături de reprezentanții Colegiului Național „Radu Greceanu” Slatina. Schimbul de experiență are loc grație proiectului de schimb interșcolar pe care colegiul slătinean l-a încheiat cu liceul francez.
„Delegația franceză și reprezentanții colegiului slătinean au vizitat biblioteca, au luat contact cu fondul de carte al instituției, împărtășindu-ne din experiența lor de organizare a bibliotecilor franceze, urmând ca în zilele viitoare să poposească în mai multe orașe din România precum Craiova, Brașov, dar și la obiective turistice și locuri pitorești precum Castelul Bran. Colegiul Național «Radu Greceanu» are un parteneriat de lungă durată cu școlile din Franța, fiind demarat acum mai mulți ani, după modelul proiectului Erasmus+”, au transmis eprezentanții bibliotecii slătinene.
Actualul proiect de schimb interșcolar este coordonat de profesorul Valeria Elena Badea și se desfășoară în două faze, respectiv schimb de experiență al elevilor români în Franța și al elevilor francezi în România.
„Elevii francezi se află în România, la Slatina, în perioada 9 – 16 noiembrie 2025, iar elevii noștri vor merge în Franța la finalul lunii martie, anul viitor”, a precizat dascălul.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți