9.7 C
Slatina
joi,27 noiembrie,2025

Ultimele Articole

CAS Olt: S-a extins Lista de medicamente compensate și gratuite

- Advertisement -

Casa de Asigurări de Sănătate Olt transmite că, începând de luni, 1 decembrie 2025, Lista de medicamente compensate și gratuite a fost extinsă, măsură menită să îmbunătățească accesul pacienților la tratamente esențiale. Astfel, pacienții cu boli neurologice (inclusiv epilepsie la copii), miastenia gravis, boli endocrine și metabolice, boli reumatologice și pneumologice (BPOC și astm bronșic), precum și cei care au afecțiuni oncologice și boli rare (de ex. acondroplazie) pot beneficia de tratamente eficiente cu alte zeci de molecule inovative.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CAS Olt, totodată, șapte medicamente și-au pierdut exclusivitatea, permițând introducerea variantelor generice și biosimilare. Acestea sunt la fel de eficiente, dar au costuri mai mici cu aproximativ 35%.

„În România, medicamentele generice ajung să acopere mai mult de jumătate din tratamentele efective – 52,7%, dovadă că acestea sunt o soluție eficientă pentru a folosi rațional banii din sistemul de sănătate și pentru ca mai mulți pacienți să beneficieze de medicamente noi, sigure și la prețuri accesibile”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, noile medicamente vor fi disponibile pe bază de rețetă, prin farmaciile aflate în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, iar unele dintre ele sunt tratamente de ultimă generație, care pană acum erau accesibile doar contra cost.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți