3.5 C
Slatina
marți,23 decembrie,2025

Ultimele Articole

Peste o sută efective ale ISU Olt vor fi zilnic în dispozitiv, în minivacanța de Crăciun

- Advertisement -

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Peste 100 de pompieri olteni se vor afla zilnic în dispozitiv, alături de cei care au nevoie de ajutorul lor, numărul acestora putând fi suplimentat cu salvatori aflați în turele libere.

Maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt, a declarat că, în această perioadă, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, inspectorii de prevenire desfășoară acțiuni de îndrumare, control, verificare și diseminare a mesajelor preventive, la unități de alimentație publică, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești.

Pentru ca Sfintele Sărbători ale Iernii să rămână un prilej de bucurie pentru întreaga familie, este necesar ca locuitorii județului să respecte toate măsurile preventive pentru siguranța lor și a celor din jur.

În acest sens, pompierii olteni reamintesc principalele măsuri pe care cetățenii trebuie să le respecte în această perioadă: amplasați bradul la o distanță corespunzătoare față de sursele de căldură și astfel încât să nu blocheze căile de acces și evacuare; nu folosiți instalații cu improvizații și nu le lăsați în funcțiune atunci când plecați de acasă; nu aprindeți lumânări sau artificii în brad; nu suprasolicitați instalația electrică, prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice; nu lăsați sobele cu focul aprins atunci când nu este nimeni în locuință sau înainte de culcare; supravegheați permanent copiii astfel încât aceștia să nu aibă acces la instalații electrice, artificii ori alte obiecte artizanale.

„Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!”, a subliniat reprezentantul ISU Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți