- Advertisement -
Polițiștii au adus în țară marți, 30 decembrie 2025, un tânăr de 29 de ani, din județul Olt, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Italia, în baza unui mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul Dolj.
„După aducerea în țară, tânărul cercetat în respectiva cauză penală a fost introdus într-o unitate de detenție, în vederea executării mandatului”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Sursa citată mai arată că activitatea s-a realizat cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, în cooperare cu autoritățile judiciare din Italia.
- Advertisement -
