-0.2 C
Slatina
vineri,9 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Informare meteo de ninsori, polei, vânt, vreme rece și ger, în vigoare până sâmbătă. Județul Olt, sub incidența unui Cod portocaliu

- Advertisement -

Se strică vremea semnificativ pe parcursul următoarelor două zile, potrivit informării meteo, dar și a celor trei coduri pe care reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie le-au emis în dimineața zilei de joi, 8 ianuarie. Așadar, până în dimineața zilei de sâmbătă, 10 ianuarie, se așteaptă precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece și ger. Și dacă informarea vizează toată România, unul dintre coduri, care este portocaliu, va afecta județul Olt pe parcursul zilei de joi, până la ora 23:00.

Informarea meteo a intrat în vigoare din dimineața zilei de joi, la ora 10:00, și este valabilă până sâmbătă, la ora 10:00.

„Pe parcursul zilei de joi, 8 ianuarie, va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte în Muntenia și sudul Moldovei și mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și în zona montană, în general de 3…10 cm. Pe arii restrânse se va depune polei, îndeosebi în sud-estul Moldovei. Vântul va avea intensificări în sudul, centrul și estul țării, cu viteze în general de 45…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 60…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8…10 grade. Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul țării se vor încadra în general între -15 și -5 grade. Vineri, 9 ianuarie, vremea se va menține rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade”, transmit meteorologii.

Sursa citată mai arată că, începând din seara zilei de vineri aria precipitațiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului. Acestea vor fi la început mixte și vor favoriza depunerile de polei, apoi vor predomina ninsorile. Iar începând de sâmbătă, 10 ianuarie 2026, vremea va continua să se răcească la început în nord-estul și centrul țării, apoi și în rest, astfel că îndeosebi pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger până spre jumătatea lunii ianuarie.

O avertizare meteorologică Cod galben este în vigoare joi, în intervalul orar 10:00 – 23:00, fenomenele vizate fiind ninsoare viscolită, vizibilitate sub 100 m, intensificări ale vântului și strat de zăpadă: „În sudul, centrul și estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, în centrul și sud-estul Munteniei și mai ales după-amiaza și seara local în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și Orientali temporar va ninge viscolit și viziblitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 70…85 km/h. Se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm”.

Un Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului este valabilă în aceeași zi de joi și în același interval orar. „În județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de 70…90 km/h”, arată ANM.

De asemenea, în aceeași perioadă, va fi în vigoare și un Cod portocaliu de  viscol puternic și vizibilitate sub 50 de metri.

„În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea rafele de peste 85…120 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, precizează meteorologii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți