1.2 C
Slatina
sâmbătă,10 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Câte bilete de tratament au fost distribuite anul trecut, de Casa Județeană de Pensii Olt. Numărul lor a fost în creștere, față de 2024

- Advertisement -

Casa Județeană de Pensii Olt anunță că, pe parcursul anului trecut, a distribuit 2.730 bilete de tratament balnear, ca urmare a solicitărilor depuse de beneficiari. În aceeași perioadă, instituția a înregistrat 4.256 de cereri pentru acordarea biletelor de tratament.

Comparativ cu anul 2024, atunci au fost acordate 2.669 bilete de tratament în urma unui număr de 4.952 cereri depuse.

Astfel, potrivit datelor CJP Olt, anul trecut s-a înregistrat o scădere cu 14,05% a numărului de cereri și o creștere cu 2,28 la sută a numărului de bilete distribuite față de anul 2024.

Claudia Măldăreanu, purtător de cuvânt al Casei de Pensii Olt, a declarat că, în 2025, cele mai solicitate stațiuni balneare de beneficiari au fost Băile Olănesti – 844 bilete, Căciulata – 447, Băile Herculane – 250, Băile Govora – 214, Covasna – 160 și Bala – 150.

„Interesul ridicat pentru aceste stațiuni se datorează atât afecțiunilor tratate, cat si condițiilor de cazare și perioadelor de sejur disponibile. Repartizarea biletelor s-a realizat conform legislației în vigoare, în limita locurilor alocate și pe baza punctajului obținut de fiecare solicitant”, a spus reprezentantul CJP Olt.

Sursa citată mai arată că pot beneficia de bilete de tratament balnear acordate prin Casa Județeană de Pensii Olt în baza unei cereri și a unei recomandări medicale persoanele care au calitatea de: pensionari ai sistemului public de pensii, asigurați ai sistemului public de pensii, beneficiari ai unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii, soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii, asigurați ai sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.

Plata biletelor de tratament balnear acordate prin CJP Olt se face diferențiat, în funcție de statutul și veniturile beneficiarilor.

„Pensionarii achită, de regulă, 50% din cuantumul brut al pensiei, suma neputând depăși costul integral al biletului. În cazul pensionarilor care realizează și venituri salariale, contribuția se stabilește prin cumularea veniturilor. Pentru asigurați și salariați, contribuția este de 50% din valoarea biletului daca venitul brut se situează sub nivelul câștigului salarial mediu brut. În situația în care venitul depășește câștigul salarial mediu brut, costul biletului este suportat integral de beneficiar. Indiferent de categorie, niciun beneficiar nu achită o sumă mai mare decât tariful oficial al biletului de tratament balnear, stabilit pentru programul național de tratament”, a mai spus Claudia Măldăreanu, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți