Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, împreună cu viceprimarul Lari Pătran, au fost vineri, 16 ianuarie 2026, într-o vizită pe șantierul de la Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, pentru a evalua stadiul lucrărilor de restaurare și consolidare a clădirii.
Liceul caracalean este una dintre cele mai vechi și prestigioase unități de învățământ din județul Olt, iar prin lucrările consolidare și renovare, dar și prin modernizare și dotare cu echipamente noi, va deveni un spațiu primitor și adecvat pentru elevi și profesori.
„Liceul ‘Ioniță Asan’ este o unitate de învățământ cu risc seismic. Am reușit să obținem fonduri pentru reabilitare și consolidare. Nu ne jucăm cu viața copiilor și a personalului din școală. Ne dorim ca lucrările să se încheie la termenele convenite prin contract. În acest moment orele se organizează în alte spații ale unității de învățământ, sigure și propice procesului didactic, până la finalizarea lucrărilor”, a declarat Ion Doldurea, edilul din Caracal.
Potrivit municipalității, consolidarea și renovarea clădirii, a acoperișului, repararea și modernizarea claselor, laboratoarelor și a spațiilor auxiliare din cadrul unității de învățământ liceal se vor realiza cu materiale de calitate și la standarde înalte.
Ion Doldurea anunța în primăvara anului 2024 că s-a semnat contractul de finanțare a lucrărilor pentru restaurarea, consolidarea și dotarea Liceului Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, o unitate de învățământ de referință pentru urbe, undă verde pentru începerea lucrărilor fiind la jumătatea lunii decembrie 2025.

Proiectul se derulează prin Programul „Școli sigure și sănătoase”, implementat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 100 milioane de lei.
Aproape 800 de elevi care învățau în clădirea veche a liceului caracalean aveau să fie relocați, în 2023, în alte spații unde pot studia, după ce imobilul a fost inclus în clasa de risc seismic I, ca urmare a unei expertize solicitată de Primăria Caracal.



