5.7 C
Slatina
miercuri,28 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Daniel Tudor, primar al orașului Scornicești: „Suntem în linie dreaptă cu o investiție privată care va genera sute de joburi aici, acasă”

- Advertisement -
Daniel Tudor, primarul din Scornicești, este alături de comunitate, iar în cadrul unei emisiuni de la postul local de televiziune Olt TV a făcut declarații cu privire prioritățile pentru anul 2026, la nivelul orașului. Unul dintre cele mai importante subiecte atinse a fost cel referitpr la crearea de locuri de muncă în urbe. 
„Suntem în linie dreaptă cu o investiție privată care va genera sute de joburi aici, acasă”, a ținut să spună edilul.
Concret, Daniel Tudor a explicat că este vorba despre un proiect la care ține foarte mult și despre care n-a vorbit foarte multe până acum. Motivul? Încă nu n-a ajuns la 100% implementare.
„Suntem pe făgașul cel bun, pe drumul bun, este proiectul pe care vreau să-l implementez anul acesta vizavi de crearea locurilor de muncă. Deci este vorba despre o investiție, de un parteneriat public-privat pe care vreau să-l implementez și nu mai târziu de anul acesta, adică aș vrea până la finalul anului. Asta ar fi cea mai mare realizare pentru mine, pentru locuitorii orașului Scornicești, care s-ar fi putut întâmpla vreodată în orașul nostru. Suntem în linie dreaptă și promit că în scurt timp voi spune toate detaliile. Vorbim de sute de locuri de muncă, dacă nu poate chiar mai mult. Mă opresc aici, nu vreau să spun mai multe pentru că e un prim pas. Că după o astfel de investiție vin altele, bineînțeles, pe orizontală sau pe verticală”, a declarat primarul din Scornicești în cadrul emisiunii.
În cadrul emisiunii Reporter 24, edilul Daniel Tudor a vorbit și despre taxele și impozitele locale, dar și despre alte investiții ce se vor realiza în Scornicești.
„Nu m-am ferit de subiectul momentului: taxele și impozitele. Am explicat clar că majorarea nu a fost un moft al primăriei, ci o obligație impusă de legea venită de la Guvern, pe care a trebuit să o aplicăm pentru a nu bloca orașul. Totuși, am făcut tot posibilul să menținem creșterile la nivelul minim permis. Dar administrația nu înseamnă doar taxe. Am discutat și despre proiectele mari care vor schimba fața Scorniceștiului. Locuri de muncă: Suntem în linie dreaptă cu o investiție privată care va genera sute de joburi aici, acasă. Gaze și Asfalt: Continuăm extinderea rețelelor în satele aparținătoare. Oameni, nu cifre: Am refuzat să fac concedieri în primărie, așa cum cerea reforma de la centru. Prefer să tăiem din cheltuieli, nu să lăsăm oamenii pe drumuri. FC Olt: Avem planuri serioase pentru promovarea echipei de fotbal”, a subliniat primarul.
De asemenea, din primăvară, Daniel Tudor a spus că va demara un program de vizite în fiecare cartier și sat al orașului Scornicești, pentru a discuta direct cu cetățenii.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți