5.7 C
Slatina
vineri,30 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Bărbat din Slatina, dezorientat, găsit de jandarmi pe o stradă din municipiu și dus acasă

- Advertisement -

Un echipaj al Jandarmeriei Olt aflat, în cursul nopții de joi spre vineri, 29 spre 30 ianuarie 2026, în jurul orei 00:10, în misiune de patrulare pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, a observat un bărbat aflat într-o stare vizibilă de dezorientare. Oamenii legii au făcut tot posibilul pentru a afla unde își are domiciliul, undeva în zona Liceului Tehnologic Metalurgic și au reușit să îl ducă acasă pe bătrânul de 70 de ani.

Locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, la momentul abordării, slătineanul a declarat că nu cunoaște locul în care se află și nu își amintește drumul către domiciliu.

Jandarmii au reușit să afle de la o rudă a bătrânului că acesta are ceva probleme de sănătate, având uneori pierderi de memorie.

„În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că persoana în cauză este un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, domiciliat în municipiul Slatina. Având în vedere starea acestuia și riscurile asociate, echipajul l-a însoțit în siguranță până la locuință, unde a fost contactat un membru al familiei. Acesta a precizat că persoana are probleme de memorie și că plecase de acasă de mai multe ore”, a spus reprezentantul IJJ Olt.

Sursa citată mai arată că jandarmii olteni acordă o atenție deosebită situațiilor care implică persoane vulnerabile și le reamintește cetățenilor importanța solicitării sprijinului autorităților ori de câte ori observă persoane aflate în dificultate.

„Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt rămâne angajat în protejarea comunității și în intervenția promptă în situații care pot afecta siguranța cetățenilor”, a mai subliniat locotenentul Mirabela Săndoiu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți