3.2 C
Slatina
duminică,22 februarie,2026

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, instruiți de salvatorii ISU Olt în acordarea primului ajutor

- Advertisement -

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au participat, pe parcursul acestei săptămâni, la sesiuni de instruire în domeniul acordării primului ajutor, activități desfășurate cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că aceste cursuri au îmbinat componenta teoretică cu exerciții practice, polițiștii având posibilitatea să exerseze pe manechine manevre de resuscitare cardio-respiratorie și alte tehnici esențiale de intervenție în situații de urgență.

„Pregătirea continuă a personalului reprezintă o prioritate instituțională, având în vedere că polițiștii sunt, de multe ori, primii care ajung la locul unui eveniment. Capacitatea de a acorda prompt și corect primul ajutor poate face diferența până la sosirea echipajelor medicale specializate. Prin astfel de activități, se urmărește consolidarea nivelului de pregătire profesională și creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni. Siguranța comunității rămâne obiectivul principal al polițiștilor olteni”, a spus reprezentantul Poliției Olt.

Numai pe parcursul anului 2025, când salvatorii din cadrul ISU Olt au continuat pregătirea cu personalul IPJ Olt pe linia acordării primului ajutor medical, au fost instruiți nu mai puțin de 403 polițiști.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți