Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a transmis vineri, 27 februarie 2026, că la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an în evidențele instituției erau înregistrați peste 8.000 de șomeri, mai precis 8.044, 3.601 dintre aceștia fiind femei, iar rata șomajului a fost de 6,22 la sută. Comparativ cu luna decembrie 2025, când rata șomajului a fost de 6,19%, în ianuarie 2026 acest indicator a înregistrat o creștere ușoară de 0,03 puncte procentuale. Din totalul oltenilor fără un loc de muncă, cei mai mulți, respectiv 2.345, au peste 55 de ani.
Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt, spune că, din totalul de 8.044 de olteni fără job, 1.234 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 6.810 erau șomeri neindemnizați. În privința mediului de rezidență, 6.432 de șomeri provin din mediul rural, restul de 1.612 fiind din mediul urban.
Pe grupe de vârste, structura șomajului la finalul primei luni a anului arată astfel: sub 25 de ani – 514, între 25 și 29 de ani – 340, între 30 și 39 de ani – 1.121, între 40 și 49 de ani – 1.832, între 50 și 55 de ani – 1.892 și peste 55 de ani – 2.345.
Cei mai mulți olteni fără job continuă să rămână cei care au terminat doar opt clase.
„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Olt – 42,92 la sută, apoi șomerii cu nivel de instruire primar și fără studii – 19,44%, urmați de cei care au absolvit învățământul liceal – 18,47 la sută, iar 17,14% sunt cei care au studii profesionale. Șomerii cu nivel de studii superioare au o pondere de 2,01 la sută”, a declarat reprezentantul AJOFM Olt.
Sursa citată a mai spus că structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.888 persoane foarte greu ocupabile, 4.255 greu ocupabile, 1.806 mediu ocupabile, iar 95 sunt persoane ușor ocupabile.
„Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt”, a adăugat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al instituției.
