Proiecte pe bandă rulantă finalizate în comuna olteană Osica de Jos, însă alte investiții sunt abia la început de drum și urmează a fi continuate, cei care se vor bucura la final de ele fiind, bineînțeles, membrii comunității. S-au încheiat complet lucrările la Școala Gimnazială, care a fost reabilitată, Căminul Cultural fiind și el terminat după ce a trecut, din păcate, printr-un incendiu de proporții în urma căruia a fost distrus aproape în totalitate.
Însă, așa cum a declarat chiar Marian Pistol, primarul localității Osica de Jos, s-a mai reabilitat și o grădiniță, în care acum funcționează și o creșă. Totodată, în comună se fac și asfaltări, cea mai importantă fiind cea a Drumului Județean 643 Bobu (sat al comunei Osica de Jos n.r.) – Voineasa – Balș, realizată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru care chiar Consiliul Județean Olt a alocat recent o finanțare de 20% din bugetul local al județului.
„Pot spune că pe lângă școală și căminul cultural, nu de mult am reușit să terminăm și lucrările de reabilitare la grădiniță. În fosta grădiniță, am dat drumul la o creșă, care funcționează cu un număr de 24 de copii, care sunt foarte mulțumiți de condițiile pe care le au, părinții lor fiind foarte încântați de serviciile oferite. Nu mai sunt nevoiți să parcurgă o distanță mai mare, pentru a-i duce la creșă. Și fiind vorba de o creșă, copiii mici îi degrevează de multe sarcini pe părinți. Își mai fac și ei treburile gospodărești, mai rezolvă ceva probleme la oraș, aceasta fiind o creșă cu program normal, de la 08:00 – 12:00. Despre asfaltări, avem în prezent în derulare un proiect de extindere a acestor lucrări. Este o prelungire a proiectului care s-a finalizat, o asfaltare de 1,6 kilometri și ne-au mai rămas câteva bucăți de străzi, pe care le facem din bugetul local, cu care suntem în lucru. Sperăm ca, până la jumătatea anului, să finalizăm. Ne apropiem cu asfaltarea de 90% din străzile comunale. Cu ajutorul Consiliului Județean, reabilităm și Drumul Județean 643, în prezent suntem în perioada în care se toarnă șanțuri”, a declarat edilul.
Osica de Jos va avea în curând finalizat și un bloc de locuințe sociale, de care se vor bucura mai ales localnicii. Mai bine de 50 la sută din această investiție este gata.
„Un alt proiect în desfășurare este blocul de locuințe sociale. Lucrările sunt executate în proporție de 50%, poate chiar mai bine. Clădirea este ridicată, anvelopată și acum se lucrează la partea de interior, finisaje interioare. Sperăm să fie gata cât mai repede, pentru că cereri în această privință sunt foarte multe. Vorbim de un total de 24 de apartamente, din care trei sunt cu trei camere, iar restul sunt cu două camere. Beneficiari trebuie să fie, în primul rând, cetățeni ai comunei. Fiind un bloc de locuințe sociale, prioritate au familiile fără locuințe, care o să trebuiască să-și permită întreținerea unui apartament. Nu vor fi împroprietăriți. O să li se dea în folosință. Vor fi nevoiți să-și plătească o întreținere, care cred că va fi modică, și așa cum o face toată lumea trebuie să plătească utilitățile. Aceste apartamente vor fi dotate cu tot, inclusiv boiler electric, o să aibă încălzire, mai trebuie doar să-și utilizeze cu mobilier și ce-și mai doresc dumnealor”, a subliniat Marian Pistol, primarul comunei.
Iar investițiile nu se opresc aici, în locul vechii școli fiind în execuție o investiție ai cărei beneficiari vor fi mai ales vârstnicii. Proiectul „Consolidare și modernizare Centru Social în comuna Osica de Jos, județul Olt” este în derulare, fondurile fiind alocate de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.




















