14.3 C
Slatina
joi,26 martie,2026

Ultimele Articole

„Medicii de mâine”, un concurs care crește generațiile viitoare de medici, susținut de Consiliul Județean Olt

- Advertisement -

Concursul „Medicii de mâine”, organizat de Colegiul Național „Radu Greceanu” din municipiul Slatina a ajuns anul acesta la ediția a XIII-a și aduce împreună elevi pasionați medicină, din județul Olt, și nu numai.

În ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, Consiliul Județean Olt a aprobat parteneriatul pentru organizarea evenimentului și finanțarea acestuia cu 15.000 lei, contribuind direct la desfășurarea concursului și la premierea elevilor.

Concursul va avea loc în data de 25 aprilie, la Colegiul Național „Radu Greceanu”, iar înscrierile se fac până pe 20 aprilie 2026.

„Pentru cei care vor face diferența, concursul înseamnă, pe lângă premii, și o experiență reală, o zi de practică la Spitalul Județean de Urgență Slatina – primul contact cu drumul pe care au ales să meargă. Un proiect care merge mai departe pentru că există tineri care aleg să își urmeze vocația, iar noi alegem să îi susținem”, se arată într-o postare făcută de Consiliul Județean Olt pe pagina oficială de Facebook a celei mai importante instituții administrative din județ.

Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, dar pe ordinea suplimentară, a fost și proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea participării Consiliului Județean Olt la sprijinirea desfășurării „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă”, faza județeană Olt, precum și aprobarea în acest sens a încheierii unui Protocol de colaborare între CJ Olt și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Filiala Olt.

Protocolul se încheie în scopul participării Consiliului Județean Olt la sprijinirea
desfășurării celei de-a patra ediții a „Concursului de cultură și educație financiar-
contabilă”, faza județeană Olt, concurs care vizează promovarea educației financiar-
contabile în rândul elevilor din clasa a XI-a, liceu – filieră tehnologică, profil Servicii. Astfel, CJ Olt contribuie la finanțarea concursului cu suma de 2.866 lei, din care 2.800 lei reprezintă
cuantumul net al celor patru premii care vor fi acordate câștigătorilor concursului și
66 lei reprezintă impozit aferent veniturilor din premii. Din suma aferentă contribuției Consiliului Județean Olt la finanțarea concursului se vor acorda patru premii elevilor câștigători, respectiv premiul I – 1.000 lei net, premiul II – 800 lei net, premiul III – 600 lei net și mențiune – 400 lei net.

Concursuri „Medicii de mâine” și celălalt…

„Sunt concursuri la care Consiliul Județean Olt a participat și în anii trecuți. Atâta timp cât legea ne permite, încercăm să fim prezenți alături de aceste organizații. În cazul de faţă Colegiul Național ‘Radu Greceanu’ şi CECCAR, filiala Olt, care organizează astfel de concursuri”, a transmis Marius Oprescu, președintele CJ Olt, la finalul ședinței ordinare de joi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți