Polițiștii Serviciului Rutier și Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au organizat si desfășurat, pe parcursul acestei săptămâni, mai multe activități educativ-preventive la Școala Gimnazială Pleșoiu, în cadrul Programului național „Săptămâna Verde”.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că acțiunile au avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul elevilor, prin informarea acestora cu privire la regulile de circulație și la adoptarea unui comportament responsabil în trafic.
„Polițiștii au susținut sesiuni interactive, adaptate nivelului de vârstă al participanților, în care au fost prezentate principalele reguli de circulație pentru pietoni și bicicliști, precum și riscurile asociate nerespectării acestora”, a spus reprezentantul IPJ Olt.
În cadrul activităților, un rol important l-a avut „Patrula școlară de circulație”, elevii fiind implicați în exerciții practice privind traversarea corectă a străzii și acordarea de sprijin colegilor, sub îndrumarea polițiștilor și a cadrelor didactice. Totodată, în spiritul programului „Săptămâna Verde”, a fost organizată și o activitate de plantare de arbori în comuna Pleșoiu, la care au participat elevi, cadre didactice și polițiști.
Potrivit sursei citate, această acțiune a avut ca scop conștientizarea importanței protejării mediului înconjurător și implicarea activă a elevilor în activități ecologice.
„Prin astfel de demersuri, polițiștii urmăresc formarea unor deprinderi corecte și responsabile în rândul elevilor, atât în ceea ce privește siguranța rutieră, cât și protecția mediului. Recomandăm părinților și cadrelor didactice să susțină aceste inițiative și să discute cu elevii despre importanța respectării regulilor de circulație și a protejării mediului, pentru siguranța și sănătatea tuturor. Siguranța copiilor și protejarea mediului sunt responsabilitatea noastră, a tuturor!”, a subliniat reprezentantul Poliției oltene.






