Accident de circulație în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 aprilie, în jurul orei 14:20, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina. Trei mașini și un monociclu au fost implicate în eveniment, în urma impactului dintre acestea un motociclist fiind rănit și necesitând acordarea primului ajutor. Pur și simplu, monociclul a fost proiectat în două autoturisme, după ce a fost lovit violent de un alt autovehicul.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la evenimentul rutier ce a avut loc, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 30 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un motociclu condus de către un tânăr de 31 ani, din aceeași localitate, pe care l-ar fi proiectat în alte două autoturisme. În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit unor surse, șoferul autoturismului nu a acordat prioritate monociclului, intrând în coliziune cu acesta, în urma impactului motorul fiind proiectat în celelalte două mașini.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: Martor
