Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că organizează sesiune de contractare în luna mai 2026 pentru toate domeniile de asistență medicală, excepție făcând asistența medicală spitalicească.
Constanța Florea, purtător de cuvânt al instituției sanitare oltene, a declarat că în vederea intrării în relaţii contractuale cu CAS, furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare; să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale; să fie acreditaţi sau înscrişi în procesul de acreditare, pentru furnizorii obligaţi să se acrediteze potrivit reglementărilor Legii 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele ale Legii 185/2017, cu modificările și completările ulterioare şi, respectiv, sunt acreditaţi pentru furnizorii care au optat să parcurgă voluntar procesul de acreditare; să depună, în vederea încheierii contractului, documentele afișate pe pagina web a CAS Olt conform prevederilor legale în vigoare, pentru fiecare domeniu de asistență medicală, la termenele stabilite pentru contractare.
21 mai 2026 este termenul limită pentru depunerea documentelor necesare încheierii contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.
„Documentele necesare încheierii contractelor se transmit în format electronic asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal al furnizorului. Termenul limită pentru depunerea documentelor necesare încheierii contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale este data de 21 mai 2026”, a spus reprezentantul CAS Olt.
Sursa citată mai arată că în cazul în care furnizorii de servicii medicale nu respectă termenele stabilite şi comunicate de către casa de asigurări de sănătate şi nu participă la negocierea şi încheierea contractelor în termenele stabilite, furnizorii respectivi nu vor mai desfăşura activitatea respectivă în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepţia situaţiilor ce constituie cazuri de forţă majoră, confirmate de autoritatea publică competentă, potrivit legii, şi notificate de îndată Casei de Asigurări de Sănătate Olt.
„Pentru informaţii suplimentare privind modalitatea de transmitere și conţinutul documentelor obligatorii de contractare, vă rugăm să contactaţi serviciile de specialitate din cadrul CAS Olt sau să accesați pagina web a CAS Olt – https://cas.cnas.ro/casot. Agenda sesiunii de contractare a serviciilor medicale organizată în luna mai 2026, precum si documentele necesare sunt afișate pe pagina web a CAS Olt”, a subliniat Constanța Florea.
