Ca de fiecare dată, oferta educaţională a structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale la școlile de subofițeri de poliție sau jandarmi și la școlile militare i-a interesat pe tinerii care au trecut pragul Bursei locurilor de muncă, evenimentul ce s-a desfășurat vineri dimineața, la Casa de Cultură a Tineretului Slatina.
Mai mult chiar, de această dată, au existat și 35 de locuri de muncă pentru absolvenții cu studii superioare oferite de Centrul Militar Județean Olt.
„Ne aflăm astăzi aici pentru a prezenta oferta educaţională a Ministerului Apărării Naţionale, atât pentru învăţământul superior militar, cât şi pentru cel postliceal militar. La învăţământul postliceal militar, la maiştrii militari şi ofiţeri, avem peste 1.300 de locuri, iar la învăţământ universitar, peste 1.200. Candidaţii care vor să vină să intre într-o astfel de instituţie de învăţământ, postliceal militar sau universitar militar, trebuie să parcurgă câteva etape. În primul rând trebuie sa vină la noi, la CMJ Olt, pentru a depune o cerere de înscriere la adresa din Slatina, strada Drăgăneşti, numărul 29. Următoarea etapă, trebuie să meargă să facă probele de selecţie la Alba Iulia. Apoi, fişa medicală, iar admiterea pentru ofiţeri se dă dintr-un test grilă din matematică, informatică şi fizică. Iar la maiştri militari şi subofiţeri, admiterea de trei ani încoace se desfăşoară doar pe baza mediei de la Bacalaureat. Îi aşteptăm cu mare drag la Centrul Militar Judeţean Olt pe cei interesaţi. Sunt și 35 de locuri pentru persoanele cu studii superioare, iar cei care îşi doresc să intre în aceste instituţii de învăţământ superior, trebuie să vină de asemenea la noi pentru a face o fişă de contact şi o cerere de înscriere. Trebuie să aibă facultatea în domeniul studiilor şi să aibă experienţă în domeniul respectiv, cel puţin trei ani. Este vorba despre posturi de ofiţeri în administraţie, adică în logistică, de asemenea mai sunt în comunicaţii şi educaţie fizică militară”, a explicat plutonierul major Laurențiu Cioroianu din cadrul Biroului Informare Recrutare al Centrului Militar Judeţean Olt.
Maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a menționat că instituția pe care o reprezintă este prezentă la Bursa locurilor de muncă pentru a promova oferta educaţională pentru unităţile de învăţământ care pregătesc personal pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Facultatea de Pompieri şi Şcoala de Pompieri de la Boldeşti.
„Condiţiile de participare sunt în general similare cu celelalte arme din Ministerul Afacerilor Interne, particularitatea în cazul nostru fiind că vârsta maximă este de 27 de ani. Probele pe care trebuie să le parcurgă cei care îşi doresc o carieră în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt cele obligatorii şi eliminatorii, respectiv testare psihologică şi testare medicală, apoi o probă scrisă la matematică în cazul şcolii de la Boldeşti, respectiv matematică şi fizică pentru facultatea de pompieri. Instituţia noastră nu are nevoie neapărat de o prezentare pentru că suntem instituţia în care cetăţenii au cea mai mare încredere şi lucrul acesta atrage şi faptul că activitatea, indiferent de structura în care îşi vor desfăşura activitatea presupune interacţiunea cu oamenii, lucru în sprijinul populaţiei, iar acest lucru ne ajută pe noi să avem aproape în fiecare an destul de mulţi tineri care îşi doresc să parcurgă această etapă. Pentru mai multe detalii legate de procesul de înscriere pot accesa fie site-ul nostru isuolt.ro, fie site-ul celor două instituţii de învăţământ, astfel încât pot vedea exact care sunt paşii şi, de asemenea, găsesc pe site-uri inclusiv modele de subiecte, pentru că vorbim despre matematică, instituţiile noastre pregătind ingineri instalaţii pentru construcţii în cadrul facultăţii de pompieri şi pompieri, deci fiind filiera realistă, partea de matematică fizică”, a spus Băsășteanu.
Și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt au luat parte la bursă.
„În cadrul Bursei locurile de muncă prezentăm oportunităţile profesiei de poliţist, precum şi a modalităţilor de a dobândi această profesie. Oferim răspunsuri clare cu privire la admitere, la pregătirea noastră şi la responsabilităţile pe care le are un poliţist şi îi încurajăm pe doritori să ne adreseze întrebări cu privire la viaţa şi activitatea noastră. Ne dorim cât mai mulţi candidaţi şi în acest an, pentru că judeţul Olt se află în topul judeţelor care aduc poliţişti în rândurile ministerului şi suntem aici să răspundem tuturor întrebărilor şi să îi încurajăm să vină în rândurile noastre”, a declarat și subcomisarul Ana Vasiloaica din cadrul Serviciului Resurse Umane al IPJ Olt.
Jandarmeria Olt a avut și ea reprezentanți la bursă.
„Astăzi la bursă am venit din nou în faţa tinerilor cu oferta educaţională, am venit împreună cu colegii mei, atât elevi, cât şi cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Suntem aici şi aşteptăm întrebările tinerilor despre admitere, despre ce înseamnă să fii jandarm şi orice altă curiozitate. Suntem deschişi în faţa lor. Noi îi sfătuim să aleagă această meserie pentru că este o meserie care oferă atât stabilitate financiară, cât şi un statut destul de important în societate. Până la urmă, noi, jandarmii, suntem în slujba cetăţenilor de fiecare dată, 24 de ore din 24. Tinerii sunt interesaţi pentru că de obicei judeţul Olt este cel mai bine cotat la recrutarea tinerilor pentru şcolile militare. Noi avem unul dintre cele mai mari numere de elevi care sunt absolvenţi ai şcolilor militare. Ne adresăm numai tinerilor, aici venim cu oferta educaţională pentru şcoală, dar ne adresăm şi părinţilor şi bunicilor care pot fi interesaţi tot pentru tineri. Deocamdată locuri de muncă din sursă externă nu sunt, dar pe site-ul nostru… Localizăm de fiecare dată informaţiile şi atunci când sunt locuri şi din sursă externă, noi le postăm acolo şi aşteptăm cu interes pe oricine vrea să vină să intre în rândurile noastre”, a subliniat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al structurii teritoriale a MAI.



