25.5 C
Slatina
vineri,8 mai,2026

Ultimele Articole

Aproximativ 10 milioane de euro din bugetul CJ Olt pentru investiții în domeniul asistenței medicale

- Advertisement -

Domeniul asistenței sociale, un domeniu esențial pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și pentru funcționarea unor servicii sociale sigure și moderne, beneficiază anul acesta de investiții în valoare de aproape 10 milioane de euro, mai precis 9,8 milioane de euro, din bugetul Consiliului Județean, potrivit unei postări de pe pagina oficială de Facebook a celei mai importante instituții administrative din Olt.

Banii sunt alocați, în primul rând, pentru lucrări și investiții dedicate beneficiarilor din centrele sociale din județ.

„Este un buget important, care se traduce în lucrări și investiții dedicate beneficiarilor din centrele sociale din județ, condițiilor oferite acestora și siguranței infrastructurii sociale. În plus, fondurile europene, prin Programul Operațional Regional, completează aceste investiții și susțin proiecte aflate deja într-un stadiu fizic avansat al lucrărilor”, transmit reprezentanții CJ Olt.

Potrivit administrației județene, principalele investiții finanțate în cursul anul 2026 sunt următoarele: lucrări de construire și intervenție pentru conformarea la securitate la incendiu – Centrul de Îngrijire și Asistență Șopârlița; restaurare și modernizare Corp C1 – Centrul de Abilitare și Reabilitare Cezieni; reabilitare termică la Complex Servicii „Sfântul Ștefan” Slatina și Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Slatina; reabilitare termică pentru Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Caracal și Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal; reabilitare termică pentru Complexul Servicii Persoane Adulte Corabia; reabilitare termică pentru Complexul Servicii „Sfânta Elena” Corabia; lucrări pentru conformarea la securitate la incendiu – Complexul Servicii Persoame Adulte Slatina; achiziția de dotări și echipamente necesare pentru unitățile din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

„Investițiile sunt în desfășurare, direct în centrele sociale din județ, pentru siguranță, condiții moderne și servicii adaptate nevoilor beneficiarilor”, mai precizează reprezentanții CJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți