24.8 C
Slatina
luni,11 mai,2026

Ultimele Articole

29 de șoferi, scoși din trafic după ce au comis abateri pe drumurile publice care tranzitează județul. Mai mult de jumătate dintre ei conduceau cu viteză excesivă

- Advertisement -

Polițiștii olteni au desfășurat, și la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, iar oamenii legii au dat peste 300 de amenzi, în cuantum de peste 120.000 de lei, iar 29 de șoferi au fost scoși din trafic, fiindu-le reținute permisele auto după ce au comis abateri pe șoselele din Olt. Mai mult de jumătate dintre ei au rămas pietoni pe motiv că au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că activitățile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

„În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 233 de solicitări, dintre acestea 100 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 331 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 120.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 29 de permise de conducere, dintre care 15 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, patru pentru conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, iar zece pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și trei infracțiuni la regimul rutier”, a spus reprezentantul IPJ Olt.

Conducea un autoturism deși era băut

În cadrul acțiunii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 9 spre 10 mai, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, în municipiul Slatina, un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Curtișoara, județul Olt.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,51 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți