27.4 C
Slatina
joi,18 iunie,2026

Ultimele Articole

Aproape 4 milioane de euro pentru reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Caracal, prin Programul de Sănătate 2021 – 2027

- Advertisement -

Ambulatoriul Spitalului Municipal Caracal se transformă cu ajutorul fondurilor europene, prin două proiecte finanțate în cadrul Programului Sănătate 2021 – 2027. Toate echipamentele prevăzute în cadrul investițiilor au fost achiziționate, iar lucrările de modernizare a spațiilor sunt în desfășurare, potrivit reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia.

Pentru a analiza progresul acestor investiții implementate de Primăria municipiului Caracal, pe parcursul zilei de miercuri, 17 iunie, la unitatea sanitară a avut loc o vizită de lucru la care au participat Cătălin Catană, directorul Organismului Intermediar pentru Programul Sănătate, echipa de monitorizare a proiectelor, Octavian Toma directorul Direcției Dezvoltare din cadrul administrației locale, Cătălin Tudor, managerul spitalului, precum și specialiștii implicați în implementarea acestora.

Potrivit ADR S – V Oltenia, primul proiect, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, a permis dotarea Ambulatoriului cu aparatură modernă pentru imagistică, radiologie, analize medicale, consultații de specialitate și recuperare medicală. Printre echipamentele achiziționate se numără un mamograf digital, un tomograf în coerență optică (OCT), aparate radiologice și ecografe performante, sisteme de endoscopie și tehnologii robotizate utilizate în procesul de recuperare a pacienților.

Cel de-al doilea proiect, cu o valoare de aproape un milion de euro, vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului. Investiția include lucrări de amenajare și reorganizare a cabinetelor și a spațiilor destinate pacienților și personalului, modernizarea instalațiilor și înlocuirea tâmplăriei interioare. De asemenea, au fost achiziționate echipamente oftalmologice, un aparat de radiodiagnostic, mobilier medical și mobilier de birou.

„Astăzi, în Ambulatoriul Spitalului Municipal Caracal, lucrările și noile dotări conturează deja schimbarea. Următorul pas este ca toate aceste investiții să funcționeze împreună, în beneficiul celor care ajung aici pentru servicii medicale”, de arată într-un comunicat de presă remis de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți