27.8 C
Slatina
vineri,19 iunie,2026

Ultimele Articole

DIICOT Olt: Persoană arestată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe interzise. Vindea cocaină în Craiova pe sume cuprinse între 1.000 și 1.200 de lei

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Olt al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 37 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de droguri de mare risc în formă continuată și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Persoană, care este un bărbat, este acuzată că a făcut rost și vândut substanțe interzise, la Craiova, cu sume cuprinse între 1.000 și 1.200 de lei.

În cauză au fost și patru descinderi, în urma cărora s-au găsit mai multe cantități de canabis, dar și alte mijloace de probă.

„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada martie – aprilie 2026, persoana ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut, în municipiul Craiova, diferite cantități de cocaină și N-ethylnorpentedrone cu sume cuprinse între 1.000 și 1.200 de lei. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate substanțele interzise comercializate de către persoana cercetată, iar în urma celor patru percheziții efectuate de polițiști joi, 18 iunie, s-au descoperit și ridicat diferite cantități de canabis, precum și alte mijloace de probă”, se precizează într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Procurorii DIICOT Olt au dispus joi reținerea persoanei, pentru 24 de ore, iar vineri, 19 iunie, aceasta a fost prezentată magistraților Tribunalului Olt care au decis arestarea sa preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea anchetatorilor a beneficiat și de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și al efectivelor Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți