30.4 C
Slatina
joi,25 iunie,2026

Ultimele Articole

Adolescentă de 16 ani, din Vitomirești, căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă

- Advertisement -

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Verguleasa caută o minoră, în vârstă de 16 ani, care în miercuri noaptea a plecat de la locuința sa din comuna Vitomirești și până la acest moment nu s-a întors.

Mama copilei este cea care în dimineața zilei de joi i-a alertat pe oamenii legii cu privire la dispariția sa.

„La data de 25 iunie 2026, în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Verguleasa au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa Maria Camelia Zamfir, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Vitomirești în noaptea de 24 iunie 2026 și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 metri, ochi căprui, față ovală, păr lung negru, constituție atletică. La momentul plecării aceasta purta tricou negru, pantaloni scurți tip blug de culoare gri deschis, iar în picioare purta pantofi sport de culoare alb cu negru”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, nu este pentru prima dată când fata pleacă de acasă, însă de fiecare dată revenea.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea copilei dispărute sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți