Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță că, la sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele instituției, erau înregistrați nu mai puțin de 7.652 șomeri, din care 3.459 femei, rata șomajului fiind de aproximativ 6 la sută, mai exact 5,92%. Comparativ cu luna aprilie, când rata șomajului a fost de 6,01 la sută, în această lună indicatorul privind numărul șomerilor a înregistrat o ușoară scădere de 0,09 puncte procentuale. Cei mai mulți olteni fără un job au peste 55 de ani, iar cei mai puțini au între 25 și 29 de ani.
Din totalul de 7.652 șomeri aflați în evidențele AJOFM Olt, 982 erau, luna trecută, beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.670 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.182 dintre persoane din județ fără un loc de muncă provin din mediul rural și 1.470 sunt din mediul urban.
Concret, structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: sub 25 de ani – 499, între 25 și 29 de ani – 203, între 30 și 39 de ani – 930, între 40 și 49 de ani – 1.576, între 50 și 55 de ani – 1.751 și peste 55 de ani – 2.693.
Cei mai mulți olteni care nu au un job rămân tot cei care au doar studii gimnaziale.
„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt – 44,41%, apoi șomerii cu nivel de instruire primar și fără studii – 19,47 la sută. Aceștia sunt urmați de cei care au absolvit învățământul liceal și postliceal – 17,57%, iar 16,70 la sută sunt cei cu nivel de instruire profesional. Șomerii cu nivel de studii superioare au o pondere de 1,83%”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.765 persoane foarte greu ocupabile, 4.178 greu ocupabile, 1.642 mediu ocupabile, iar 67 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenției.
