29.8 C
Slatina
joi,2 iulie,2026

Ultimele Articole

VIDEO. Gospodării din șase localități ale județului Olt, sub ape în urma ploilor torențiale de miercuri seara

- Advertisement -

În contextul avertizărilor meteorologice nowcasting de precipitațiile însemnate cantitativ, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit, pe parcursul serii de miercuri și al nopții de miercuri spre joi, pentru evacuarea apei din mai multe gospodării situate în municipiile Slatina, Caracal, orașul Piatra Olt și comunele Drăghiceni, Poboru și Colonești.

Maiorul Alin Băsășteanu a declarat că în localitățile Piatra Olt și Colonești au fost afectate trei locuințe, iar în municipiul Caracal a fost inundat un beci.

Misiunea care a necesitat o alocare importată de resurse a fost în comuna Colonești, ca urmare a creșterii debitul și nivelului râului Vedița.

„La locul evenimentului au acționat echipaje din cadrul Stației Scornicești și Detașamentului, cu motopompe și autospeciale de stingere prevăzute cu accesorii pentru evacuarea apei. În urma evenimentului au fost afectate trei gospodării – două locuințe și cinci anexe gospodărești, misiunea fiind finalizată abia în dimineața zilei de joi, în jurul orei 10:30.

Ce recomandări au pompierii pentru cetățeni

Urmăriți avertizările și informările transmise de autorități;
Evitați deplasările în zonele afectate de inundații și nu traversați cursuri de apă sau drumuri acoperite de apă;
Dacă vă aflați în pericol, apelați numărul unic de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți