23.7 C
Slatina
luni,13 iulie,2026

Ultimele Articole

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal a trecut pe primul loc în ierarhia colegiilor și liceelor ca și promovabilitate la BAC; după soluționarea contestațiilor

- Advertisement -

Rezultatele finale ale sesiunii din vară ale examenului național de Bacalaureat au fost publicate pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, iar în județul Olt, după soluționarea celor 1.092 de contestații depuse de elevii nemulțumiți de notele obținute la probele scrise promovabilitatea a mai crescut cu 2,69%, respectiv de la 65,99% cât a fost inițial la 68,68%. Schimbări au apărut și în ierarhia colegiilor și liceelor din județ privind promovabilitatea, prima poziție în top fiind ocupată acum de Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Caracal – 93,88%, Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, cu o promovabilitate de 93,69%, clasându-se pe locul II după rezolvarea contestațiilor. Pur și simplu, cele două unități școlare au făcut rocadă de locuri. 

În județ, după recorectarea lucrărilor absolvenților de clasa a XII-a și a XIII-a, promoția curentă și promoțiile anterioare, care au depus contestații, a crescut și numărul mediilor de 10, de la una care aparține unei eleve de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, la două, cealaltă fiind a unei absolvente a Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina.

Datele oficiale remise de Inspectoratul Școlar Județean Olt arată că maximul de diferență a fost de 2,1 puncte, minimul de diferență fiind de – 1,5 puncte, 641 din totalul de 1.092 de lucrări primind punctaj în plus, 395 în minus, în timp de 56 de note au rămas neschimbate.

Au fost 2.317 candidați înscriși la sesiunea din vară a examenului național de Bacalaureat, din care prezenți 2.206, absenți 111 și un elev eliminat din examen pentru fraudă, de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia, acesta fiind prins cu o copiuță după ce s-a întors de la baie, în timpul susținerii celei de-a doua probe scrisă – matematică. Potrivit unor surse, liceanul nu a fost surprins pe când era în sala de examen, ci ulterior în urma analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Totalul candidaților respinși a rămas la 690, din care 107 cu medii între 5 și 5,99, iar numărul candidaților reușiți este de 1.515, 383 fiind cu media între 6 și 6,99, 392 între 7 și 7,99, 432 între 8 și 8,99, 306 între 9 și 9,99 și cele două medii de 10.

Absolvenții de liceu care n-au promovat prima sesiune a examenului de BAC 2026 se pot înscrie în perioada 14-21 iulie la sesiunea de toamnă a examenului, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Probele de competențe se vor susține între 3 și 6 august, urmate de probele scrise din 10 – 13 august 2026.

Pe 10 august este programată proba scrisă la Limba și literatura română. Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, are loc pe 11 august și proba la alegere a profilului pe 12 august.

Pentru a promova BAC-ul, un absolvent de liceu a trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise – media notelor obținute la respectivele probe.

Dar iată care este ierarhia colegiilor şi liceelor în urma afişării rezultatelor la Bacalaureat, înainte de contestaţii:

  1. Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal – 93,88%;
  2. Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina – 93,69%:
  3. Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina – 92,82%;
  4. Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina – 86,60%;
  5. Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș – 75,19%;
  6. Liceul „Ștefan Diaconescu” Potcoava – 67,74%;
  7. Liceul Tehnologic Tufeni – 66,67%;
  8. Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești Olt – 66,30%;
  9. Liceul Tehnologic Nr.1 Balş – 64,58%;
  10. Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal – 63,54%;
  11. Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina – 63,06%;
  12. Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti – 59,72%;
  13. Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia – 59,60%;
  14. Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” Osica de Sus – 58,70%;
  15. Liceul Tehnologic Iancu Jianu – 56,25%;
  16. Liceul cu Program Sportiv Slatina – 48,35%;
  17. Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balş – 42,86%;
  18. Liceul Tehnologic Vitomirești – 38,46%;
  19. Liceul Tehnologic Văleni – 38,10%;
  20. Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina – 30,23%;
  21. Liceul Tehnologic Piatra Olt – 30%;
  22. Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina – 21,15%;
  23. Liceul Tehnologic „Ion Popescu Cilieni” Cilieni – 20%;
  24. Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Caracal – 18,87%;
  25. Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal – 16,67%;
  26. Liceul Tehnologic „Danubius” Corabia – 13,51%;
  27. Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal – 0%;
  28. Liceul Tehnologic Crâmpoia – 0%;
  29. Liceul Tehnologic Drăgănești Olt – 0%;
  30. Liceul Tehnologic „Tănase Constantin” Izvoarele – 0%.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți