25.4 C
Slatina
vineri,24 iulie,2026

Ultimele Articole

Bărbat din Drăgănești Olt, arestat pentru viol și pornografie infantilă. Printre victime se numără și un copil de doar patru ani

- Advertisement -

Caz șocant în județul Olt, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani, din orașul Drăgănești Olt, a fost arestat preventiv după ce a fost acuzat de infracțiuni extrem de grave: viol asupra unor minori și pornografie infantilă.

Anchetatorii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt, alături de procurorii Biroului Teritorial Olt al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au strâns dovezi solide împotriva bărbatului. În urma cercetărilor și a percheziției efectuate la locuința suspectului, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Olt, oamenii legii au ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor, care conțineau materiale incriminatoare.

Reprezentanții Poliției au confirmat grozăvia faptelor cercetate în acest dosar.

„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada cuprinsă între luna decembrie 2023 și luna mai 2026, la diferite date, bărbatul ar fi întreținut raporturi sexuale cu cinci victime minore, cu vârstele cuprinse între 16 și 17 ani, context în care a filmat persoanele vătămate, în scopul producerii de material pornografic. De asemenea, bărbatul ar fi realizat, deținut și stocat mai multe fotografii înfățișând o altă victimă minoră de doar patru ani, imaginile realizate surprinzând persoana vătămată în ipostaze ce evidențiază un scop sexual”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Acțiunea forțelor de ordine a dus inițial la reținerea suspectului pentru 24 de ore, măsură dispusă joi, 23 iulie. În cursul zilei de vineri, 24 iulie, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspectului, timp în care acesta își va petrece următoarele zile în spatele gratiilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți