Primăria Orașului Balș continuă procesul de modernizare a infrastructurii publice locale prin finalizarea cu succes a unui important proiect de eficientizare energetică și reabilitare a sediului administrativ. Investiția, realizată cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile, are o valoare totală de 2,3 milioane de euro și vizează atât reducerea consumului de energie, cât și optimizarea condițiilor în care sunt furnizate serviciile publice oferite cetățenilor.
Evenimentul ce a marcat finalizarea acestor lucrări s-a bucurat de prezența unor reprezentanți ai administrației județene și regionale.
„Orașul Balș continuă să investească în proiecte care modernizează administrația locală și cresc calitatea serviciilor publice. Prin investiția de 2,3 milioane de euro în modernizarea și eficientizarea energetică a sediului Primăriei, realizată din fonduri europene, facem încă un pas important în această direcție. Le mulțumesc domnului Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, și domnului Stelian Bărăgan, director general Agenția de Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, pentru prezență și sprijin, precum și tuturor celor implicați în implementarea și finalizarea acestui proiect”, a declarat, cu această ocazie, Cătălin Rotea, primarul orașului Balș.
Legat de investiție, și nu numai, au relatat, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, și reprezentanții Consiliului Județean Olt: „Fondurile europene înseamnă dezvoltare atunci când administrațiile locale au proiecte bine pregătite și capacitatea de a le duce la bun sfârșit. Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a participat, la invitația primarului orașului Balș, Cătălin Rotea, alături de Stelian Bărăgan, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de modernizare și eficientizare energetică a sediului Primăriei Balș, o investiție de 2,3 milioane de euro, realizată din fonduri europene. Acesta este unul dintre cele patru proiecte, în valoare totală de aproximativ 9 milioane de euro, atrase de administrația locală numai prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia. Celelalte investiții vizează modernizarea Parcului Central, îmbunătățirea serviciilor recreative prin construirea unui centru multifuncțional, amenajarea unui spațiu de agrement și a drumului de acces, precum și reabilitarea și modernizarea Grădiniței «Ion Creangă». Consiliul Județean Olt susține administrațiile preocupate să valorifice oportunitățile de finanțare și să transforme fondurile europene în investiții concrete pentru comunitățile locale”.
Prin această reușită, administrația din Balș își confirmă angajamentul de a atrage fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea durabilă a orașului și transformarea instituțiilor publice în spații moderne, aliniate standardelor europene.








