Salariul mediu net al unui angajat din judeţul Olt a fost de 4.999 lei în ultima lună a primăverii anului 2026 şi a crescut cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 4.889 lei. Din păcate, acesta a scăzut cu 1,7 la sută faţă de luna aprilie a acestui an, când era de 5.084 lei, potrivit datelor centralizate de angajații Direcţiei Regionale de Statistică. Acest lucru a făcut ca Oltul să ocupe locul 13 în clasamentul județelor ordonate descrescător, privind câştigul salarial. Cei mai mulţi bani au fost câştigați de un salariat oltean care lucrează în domeniul industrie și construcții.
Un angajat din acest domeniu a avut un salariu de peste 5.500 de lei.
„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna aprilie 2026, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 1,2% (4.031 lei faţă de 3.985 lei), în industrie şi construcţii a scăzut cu 4,6 la sută (5.573 lei față de 5.844 lei), iar în sectorul servicii s-a înregistrat o creștere cu 1,2% (4.605 lei față de 4.552 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net obținut în luna mai 2026 îl regăsim pe ramura industrie şi construcţii, respectiv 5.573 lei”, a declarat Bogdan Tufeanu, purtător de cuvânt al DRS Olt.
Din păcate, în ultima lună a primăverii din acest an, efectivul salariaţilor din judeţ a fost în scădere. Numărul angajaţilor a fost de 78.210 persoane, mai mic cu 1.133 de persoane faţă de luna mai a anului 2025, când numărul acestora a fost de 79.343. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4 la sută.
