Poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Drăgănești Olt caută o femeie, în vârstă de 81 de ani, care de curând a plecat de la locuința sa din urbe și nu s-a întors nici până acum.
Vecina acesteia este cea care i-a anunțat pe oamenii legii cu privire la dispariția acesteia.
„La data de 2 august 2026, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești Olt au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că vecina sa, Emilia Duma, în vârstă de 81 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din Drăgănești Olt și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1.65 metri, greutate aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui, păr cărunt tuns scurt, fără semne particulare. Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de acesta la momentul plecării”, au precizat reprezentanții Poliției Olt.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea bătrânei dispărute sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.
