25.6 C
Slatina
marți,4 august,2026

Ultimele Articole

Întâlnire oficială la Prefectura Olt. Delegație palestiniană la Slatina pentru schimb de experiență în domeniul protecției civile

- Advertisement -

Instituția Prefectului – Județul Olt a fost marți, 4 august, gazda unei întâlniri a reprezentanților instituției Ministerului Afacerilor Interne cu o delegație din Palestina, evenimentul fiind organizat în cadrul Programului de cooperare româno – palestinian în domeniul protecției civile și al gestionării situațiilor de urgență. Vizita oficială a creat cadrul unui dialog constructiv, axat pe un schimb direct de experiență și pe analiza celor mai eficiente bune practici din sfera prevenirii și gestionării situațiilor de risc.

Conducerea Prefecturii Olt, reprezentată de Ștefan Nicolae, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a subliniat valoarea acestui demers, arătând că parteneriatul internațional este un pilon de bază pentru siguranța publică.

„Cooperarea internațională și schimbul de expertiză reprezintă elemente importante pentru consolidarea capacității instituțiilor implicate în protecția cetățenilor și gestionarea eficientă a situațiilor de risc. Instituția Prefectului – Județul Olt își reafirmă sprijinul pentru dezvoltarea parteneriatelor care contribuie la creșterea rezilienței și la consolidarea colaborării între instituțiile responsabile din România și partenerii internaționali”, au transmis prefectul județului.

Prin această acțiune, autoritățile județene reconfirmă deschiderea față de inițiativele care aduc un plus de pregătire și eficiență structurilor de protecție civilă locale și naționale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți