36.4 C
Slatina
miercuri,5 august,2026

Ultimele Articole

Sărbătoare la Scărișoara de Sfânta Maria. Spectacol folcloric cu Ansamblul „Doina Oltului” din Slatina și surprize pentru localnici

- Advertisement -

Primăria și Consiliul Local Scărișoara, aflate sub coordonarea edilului în fruntea căreia se află edilul Dan Iacob, se pregătește de sărbătoare. De Sfânta Maria Mare, terenul de sport al Școlii Gimnaziale, va deveni neîncăpător, având în vedere că aici va avea loc Ziua localității. Administrația publică locale a pregătit multe surprize pentru scărișoreni, un spectacol folcloric extraordinar oferit de artiști ai Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție subordonată Consiliului Județean Olt.

Pentru locuitorii din Scărișoara, dar și pentru cei din localitățile învecinate, pe scena special amenajată în centrul comunei vor cânta Cătălin Bărbulescu, Mădălina Drăgan, Mădălina Deaconu, Sofia Baciu, Andreea Dinu, Geanina David, Andra Sâiu, acompaniamentul muzical fiind asigurat de Orchestra „Doina Oltului”, condusă de maestrul dirijor Cristian Dumitru, însă în spectacol vor fi cu momente coregrafice din diverse zone ale țării și dansatorii „Doina Oltului”, ai căror coregraf este maestrul Nichita Dragomira, și copiii Ansamblului Focloric „Zorile” al comunei.

De la serbarea câmpenească din data de 15 august 2026, care va începe la ora 18:00, nu vor lipsi, bineînțeles, micii și berea. Autoritățile locale au pregătit și un parc de distracții pentru copii.

Tot evenimentul cultural artistic este programat a se încheia cu mult după lăsatul serii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți