Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este prăznuită de creștinii ortodocși în fiecare an, pe 6 august. Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub denumirea de Preobrajenia sau Probojenia, care provine din slavonă și înseamnă ‘transformare’ sau ‘schimbare’.
Minunea Schimbării la Față a Domnului s-a săvârșit cu puțin timp înainte de Pătimirile Sale, în anul 33, când i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și Ioan și au urcat împreună pe Muntele Taborului:
‘S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: ‘Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, lui Moise una și lui Ilie una’. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: ‘Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L’. Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte’. (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36)
Este o sărbătoare mai nouă decât celelalte praznice împărătești. Se pare că a fost la început aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în secolul al IV-lea de Sfânta Elena pe locul de pe Muntele Taborului, unde Domnul S-a schimbat la Față.
Atât în Răsărit, cât și în Apus, serbarea ei începe a fi menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea, de când avem cuvântări în cinstea ei, de la Patriarhul Proclu al Constantinopolului, Patriarhul Chiril al Alexandriei și Papa Leon cel Mare. Este menționată și într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din secolul al VII-lea, iar în sinaxarele constantinopolitane și în alte cărți liturgice, manuscrise grecești, apare pe la începutul secolului al VIII-lea.
În secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei Criteanul a lăsat o frumoasă predică festivă la această sărbătoare. Până în secolul al VIII-lea, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul, căci Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei.
În această zi se aduc în biserici prinoase (pârga) din struguri, se binecuvântează și se împart (obicei creștin vechi, amintit în Canonul 28 al Sinodului Trulan). Tot de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, în Biserica Rusă se face, în biserici și la cimitire, pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.
***
Muntele Tabor, localizat la 9 km est de Nazaret, a jucat un rol important in istoria biblică, iar tradiția îl leagă de Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este un munte rotund, vizibil din toată împrejurimea. În antichitate era străbătut de mai multe străzi: Via Maris, din depresiunea Yizreel până în Marea Galileii, valea Iordanului și Bet Shean, via Ein Dor. De pe deal priveliștea către depresiunea Yizreel este minunată, dealurile care o înconjoară fiind Givat Hamoreh, iar la nord Muntele Hermon – așa cum se spune în Psalmi 88, 13: ‘Miazănoapte și miazăzi Tu ai zidit; Taborul și Ermonul în numele Tău se vor bucura’.
Pe vârful muntelui există trei secțiuni: zona basilicii franciscane, zona bisericii grecești (partea de nord-est) și ruinele lui Flavius (partea de vest).
Sfânta Elena a urcat pe muntele Tabor și, după ce a descoperit locul unde s-a petrecut Schimbarea la Față, a construit o biserică în cinstea Mântuitorului și a celor trei apostoli. De asemenea, documentele menționează o scară cu 4.340 de trepte de piatră care urcă din vale până pe vârful muntelui. La anul 570, pelerinul anonim din Piacenza scrie că a văzut pe muntele Tabor cele trei bisericuțe construite de bizantini: una pentru Mântuitorul, una pentru Moise și una pentru Ilie, după cum dorise apostolul Petru.
‘Pe Muntele Tabor se petrece în fiecare an o minune mai puțin cunoscută, despre care cei necredincioși spun că ar fi doar un simplu fenomen meteorologic. De praznicul Schimbării la Față a Domnului, în noaptea din 18 spre 19 august (Biserica Ierusalimului alături de alte Biserici Ortodoxe întrebuințează încă stilul vechi sau calendarul iulian neîndreptat – n.r.), pe Muntele Sfânt al Taborului, în timpul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea grecească, se coboară asupra Mănăstirii un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obișnuit.
Odată cu privegherea ce se face în biserică, din vârful muntelui se poate vedea pe cerul întunecat, dinspre Nazaret, la o distanță destul de mare, o bucată portocalie care se tot mută și vine perpendicular pe biserică și stă așa, până la douăsprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii întunecate. Odată cu începerea Sfintei Liturghii, dar mai ales din momentul Heruvicului, norul luminos începe să se deplaseze din orizont spre Muntele Tabor. În acest timp norul capătă felurite forme, iar din el încep a se desprinde fâșii, mingi rotunde, lunguiețe, sub formă de îngeri și de păsări, ajungând deasupra turlei bisericii (biserica este prevăzută în vârful turlei cu o terasă unde credincioșii se urcă)’. (surse: https://doxologia.ro; ‘Liturgica generală’, Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Basilica, 2015).
Sursa foto: Biserica Ortodoxa Romana si Cultura Ortodoxa/facebook
