Stadionul comunal din Pleșoiu este locul în care duminica aceasta, pe 9 august 2026, se va desfășura ediția a VIII-a a evenimentului „Ziua legumicultorului pleșoian”. În organizarea Primăriei și Consiliului Local Pleșoiu, în frunte cu edilul Valeriu Măndescu, pleșoienii vor avea parte în această zi, începând cu ora 17:00, de multe surprize muzicale, și nu numai. Printre surpizele muzicale se numără recitalurile care vor fi susținute de îndrăgiții interpreți de muzică populară Roberta Crintea (FOTO principală n.r.), Maria Beatrice Băndoiu și Cristian Bănățeanu.
Și cum voia bună este la ea acasă, pe scena amenajată pe stadionul din localitate vor urca și alți artiști invitați speciali precum Dorina Mete, Costel David și Ștefan Minulescu, îndrăgitul interpret de muzică populară prezentând și spectacolul folcloric de anvergură. Totodată, pleșoienii se vor bucura și de un spectacol oferit de DJ Mete.
Din eveniment, al cărui director artistic este Music Show – Costel David, nu vor lipsi nici momentele coregrafice oferite de Ansamblul Folcloric „Mugurașii Oltului” din Pleșoiu.
” (…) Există locuri care nu se uită niciodată. Locuri în care am făcut primii pași, unde ne-au rămas copilăria, familia și rădăcinile. Pe 9 august, Pleșoiul își deschide din nou brațele pentru ‘Ziua Legumicultorului Pleșoian’, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție. Este ziua în care fiii satului se întorc acasă, se reîntâlnesc cu oamenii dragi, cu ulițele copilăriei și cu poveștile care le-au modelat sufletul. Vom sărbători împreună munca legumicultorilor, tradițiile locului și spiritul unei comunități unite prin respect, hărnicie și dragoste pentru pământ. Va fi o zi a bucuriei, a revederilor, a emoțiilor și a momentelor de neuitat. Vă invităm cu drag să fim împreună, să ne întoarcem la origini și să demonstrăm, încă o dată, că acasă rămâne locul unde inima bate cel mai puternic. Pleșoiu vă așteaptă cu sufletul deschis!”, este invitația adresată de administrația publică locală.

Din peisajul serbării câmpenești nu lipsesc grătarele pe care vor sfârâi micii, berea, tarabele cu diverse chilipiruri, dar și parcul de distracții de care se vor bucura cel mai mult copiii.
„Ziua legumicultorului pleșoian” se va încheia după lăsatul întunericului cu un grandios foc de artificii care va lumina cerul timp de câteva minute, potrivit organizatorilor.
