Intervenție contracronometru în dimineața zilei de miercuri, 12 august, pentru pompierii Detașamentului Slatina. Puțin după ora 11:00, aceștia acționau cu două autospeciale pentru primă intervenție, două ambarcațiuni cu motor, o autospecială pentru transport scafandri și un echipaj SMURD, în zona barajului Arcești, pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Bobicești, posibil înecat în râul Olt.
Maiorul Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că misiunea este una dificilă în sprijinul scafandrilor olteni acționând și doi scafandri din cadrul ISU Dolj.
În sprijinul echipelor de intervenție acționează și doi salvatori de la ISU Vâlcea, cu un sonar, potrivit noilor informații furnizate de maiorul Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, în jurul orei 13:30 a zilei de miercuri.
„Misiunea este îngreunată de perimetrul mare de căutare, vizibilitatea redusă, sub 0,5 metri, și adâncimea apei de aproximativ 7 – 8 metri. Căutările continuă și pe luciul apei și cu ajutorul scafandrilor”, a spus reprezentantul inspectoratului.



